Animaţie, Interviuri

„The Best Customer“: 30 de întrebări despre un stop motion românesc

Un bătrân devine suspect în momentul în care cumpără de la un magazin de pompe funebre toate coroanele.

150 de zile de filmare pentru 10 minute de animaţie, o echipă mică, dar pasionată în spatele ei şi o idee pe cât de universală, pe atât de seducătoare: din teama de singurătate, un bătrânel îşi inventează o familie imaginară.

Serghei ChivirigaScris şi regizat de Serghei Chiviriga (foto stânga), scurtmetrajul de animaţie „The Best Customer“ / „Cel mai bun client“ este inspirat dintr-un text semnat de Henri Troyat. Filmările au început cu doi ani în urmă, iar acum se află în faza de postproducţie.

Serghei Chiviriga a vorbit pentru dinfilme.ro despre mecanismul din spatele proiectului, evoluaţia lui, despre obstacolele pe care le-a întâlnit, dar şi despre partea cea mai frumoasă, povestea pe care şi-ar dori ca spectatorul să o păstreze în minte după ce o va vedea.


Dinfilme.ro: Cum ţi-a venit ideea de a face un scurtmetraj de animaţie?
Serghei Chiviriga:
 Am participat la Animation Worksheep, ediția a II-a, organizat de Anim’est, și colaboram cu două studiouri de animație, pe 3D. În 2012, l-am auzit într-o dimineaţă pe Mitoş Micleuşanu vorbind la Radio Guerilla despre o carte, „Gestul Evei“, de Henri Troyat. Este, de fapt, un volum cu povestiri. L-am găsit pe un site peste câteva luni, l-am cumpărat şi, în timpul lecturii, am văzut unul dintre texte ca pe o animaţie. E vorba despre „Cel mai bun client“.

Scenariul este fidel 100% povestirii lui Troyat?
Nu, doar 20%. Am păstrat titlul și ideea de bază. În rest, am schimbat scene, personaje, situaţii. Una este inspiraţia şi alta e să ajungi la un produs finit. Ideea s-a modificat mult de-a lungul producţiei.

Care a fost următorul pas, după descoperirea povestirii?
Am scris scenariul şi am realizat animaticul. Mi-am setat cam tot ce se întâmplă în 3D şi m-am întâlnit cu Ioana Nicoară, una dintre colegele de la Worksheep, cu care am vorbit despre ideea mea. I-a plăcut. Ioana a devenit asistenta mea de regie şi art directorul proiectului.

Ce este animaticul?
Este un fel de schiţă, un premontaj. Nu ai cum să porneşti filmarea, dacă nu ştii exact durata. Şi-atunci, se face un premontaj pentru a aprecia durata, cadrele, secvenţele, personajele implicate şi o minimă acţiune. Am creat apoi o păpușă după personajul principal din film cu care am filmat un test de un minut.

Și cum ai creat-o?
I-am construit întâi scheletul metalic și i-am modelat apoi „mușchii“ din plastilină – mâini, picioare, tot. O colegă i-a cusut hăinuţele. I-a confecţionat, de exemplu, vestuţa dintr-un ciorap.

Aţi folosit-o și la filmări?
Doar în primul test. Personajul actual, bătrânelul, seamănă mult cu ea. Păpuşa originală era prea înaltă şi destul de greoie, fiind modelată din plastilină. Avea mâini imense, încă nu aveam bani la vremea aceea pentru un schelet profi. Cu această păpușă am filmat un minut de animaţie stop motion, pe un decor desenat, pentru a merge cu proiectul mai departe.

O mai ai?
Da. O păstrez de-atunci într-o cutie de pantofi.

Scenariul în cât timp l-ai scris?
În aproximativ două luni. Am revenit mult asupra lui, am analizat fiecare scenă în parte, dacă funcţionează, şi m-am consultat cu oameni din domeniu.

Cu cine te-ai consultat?
Cu Vlad Ilicevici, director executiv Anim’est şi producătorul Animation Worksheep. M-a încurajat să propun proiectul mai departe pentru a obţine finanţare.

Până la „Cel mai bun client“, ai mai regizat scurtmetraje de animaţie?
Primele scurtmetraje de animaţie, folosind tehnica 3D și stop motion, le-am făcut la Animation Worksheep în 2012. Acolo am învăţat, de la trei traineri, în două săptămâni, cât aş fi învăţat timp de un an la o şcoală de animaţie. Însă „Cel mai bun client“ este primul meu proiect mai serios, primul experiment la un nivel profesionist. Am învăţat foarte multe lucruri alături de oamenii cu care am lucrat.

Am fost chiar şi la cimitir să fotografiem, pentru scenografie, obiecte funerare.

Ai obţinut uşor finanţarea?
Aveam scenariul, aveam animaticul şi testul de animație stop motion. M-am întâlnit cu un prieten producător, Radu Stancu. I-am arătat proiectul și i-a plăcut, urma să pregătim restul dosarului. În 2013, decembrie, dosarul a mers la CNC, iar în aprilie 2014 m-a sunat să-mi spună că obţinusem finanţarea.

Și când v-ați apucat, practic, de ea?
Patru luni mai târziu, în septembrie, am intrat efectiv în preproducţie – căutat echipă, vorbit cu oameni, făcut design-ul personajelor, trimis la sculptură, modelat personaje, confecţionat haine, construit decoruri, căutat lumini etc.

Ca la un film de ficțiune propriu-zis…
Exact. Am avut chiar şi make-up pentru păpuşi.

Aţi vizitat şi magazine de pompe funebre?
Am fost chiar şi la cimitir să fotografiem, pentru scenografie, obiecte funerare. Și pe la pompe funebre, desigur. Le-am spus oamenilor de proiectul nostru, că avem nevoie să construim diverse obiecte în miniatură pentru un film. Au fost amabili, ne-au lăsat.

Nu v-a luat aşa, o groază, când aţi mers în aceste locuri?
Nu, pentru că ştiam că avem un scop artistic și încercam să punem problema astfel încât oamenii să nu se simtă ciudat.

De ce ai ales ca tehnică de animaţie stop motion-ul?
Am ales ca tehnică stop motion-ul pentru că am găsit-o potrivită poveştii.

The Best Customer (Teaser)

În cele mai simple cuvinte, ce înseamnă „stop motion“?
Ai un decor real, cu personaje reale, un aparat de fotografiat şi tu trebuie să muţi personajul puţin câte puţin, pentru a crea ideea de mişcare, pentru fiecare fotografie. În mod normal se fac 24 de fotografii pentru o secundă de animaţie. Sunt unele cadre care sunt trase la 12 cadre pe secundă, şi-atunci fiecare al doilea se dublează. E mai puțin de muncă, doar că riști să ai o mișcare sacadată.

Şi cât durează scurtmetrajul?
10, 11 minute cu tot cu generic.

Cât reuşeaţi să filmaţi zilnic?
În medie, cam 3 secunde de animaţie pe zi.

Deci, adunat, 10 minute în câte zile le-aţi filmat?
În aproximativ 150 de zile!

De ce v-a luat atât de mult să trageţi doar 3 secunde de animaţie într-o zi?
De obicei reuşeam să filmăm un cadru pe zi, rareori două. Doar în ultima zi am reuşit 3. Dura atât de mult, în primul rând pentru că îţi lua mult să pui decorul și lumina pentru fiecare cadru. Pe lângă asta, se mai iveau diverse accidente. Un cadru putea ţine câteva secunde şi, dacă te apucai de el, trebuia să-l duci până la capăt. În cazul în care îl reluai a doua zi, sigur ar fi intervenit ceva şi erai nevoit să iei totul de la capăt.

De multe ori suntem convinşi că avem dreptate 100% până când se întâmplă ceva ce ne schimbă radical gândirea.

Care au fost părţile cele mai dificile din tot acest proces al creaţiei?
Am întâmpinat probleme cu stabilizarea luminii. Dacă tragi, de exemplu, mai multe cadre, unul după altul, şi le pui apoi în rafală, vezi că nu ai o lumină constantă. După două luni am găsit soluţia. Contau mult poziţia şi hainele cu care era îmbrăcat animatorul (n.r. pentru a nu se reflecta lumina). Apoi, când făceam echipa, nu găseam un lead animator. Am avut norocul să mă intersectez la DeFilm cu Tudor Om, care mi-a dat un feedback pertinent şi profesionist la tot ce îi trimisesem eu. Şi cu hainele am întâmpinat ceva obstacole. Am schimbat trei rânduri de costume pentru toți „actorii“ până când am fost mulțumiți de rezultat. Toate hainele au fost cusute de mână, sacoul bătrânelului are chiar şi căptuşeală…

Dacă tot l-ai amintit pe bătrânel, spune-mi mai multe despre personaje…
Sunt 5 în total, proprietarii magazinului de pompe funebre, soții Kruchovski, clientul sau bătrânelul de care ziceam, poliţistul şi poştaşul.

Cum te-ai gândit la numele Kruchovski?
Acţiunea are loc în Marea Britanie, prin 1950. Am ales ca magazinul de pompe funebre să fie condus de doi polonezi. Dintr-o combinație de nume poloneze (n.r. cu sufixul „ski“) și cuvinte românești care să aibă legătură cu natura afacerii (n.r. „cruce“), a ieșit Kruchowski.

Mi-au atras atenţia, din teaser-ul pe care mi l-ai arătat, batistuţa şi plăpumioara… Par foarte reale. Cine le-a cusut?
Le-a cusut Maria Creţu, scenografă, care ne-a ajutat cu ce mai era nevoie. Plapuma seamănă cu cele moldoveneşti, e din Chişinău şi Maria. Ea, Ilinca Šeda şi Summer Wood au fost asistentele lui Tudor Codreanu, coordonatorul de scenografie.

Cum aţi redat în stop motion respiraţia personajelor în timp ce dorm, care duce la senzaţia de ridicare uşoară a plapumei? 
Am avut un animator genial, aş putea spune. A venit cu o seringă de 5 mililitri, şi-a gradat-o pe frame-uri (n.r. „cadre“), trăgea aerul la un frame, umfla apoi balonul, după care îl dezumfla ca să redea acea respiraţie şi acea senzaţie de mişcare uşoară.

Care este ideea cu care ai vrea să plece spectatorul acasă după ce va vedea scurtmetrajul?
De multe ori suntem convinşi că avem dreptate 100% până când se întâmplă ceva ce ne schimbă radical gândirea. Asta ar fi una. Apoi mai e o idee care mi-a plăcut încă de când am citit textul lui Troyat. Teama de singurătate, care este un subiect universal.

Crezi că e o poveste tristă?
Aş zice mai degrabă că e o comedie neagră.

Acum în ce fază sunteţi cu proiectul?
Suntem în faza de postproducţie. Mai avem de adăugat muzica, vocea naratorului, de compozitat ochii și gura, de curățat cadre.

Şi când o vom putea vedea?
După ce o vom finaliza, o vom trimite la festivaluri de profil. După care va putea fi văzută la diferite proiecții de scurtmetraje.

Foto: arhiva personală Serghei Chiviriga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *