Filme, Noutăți

„Sieranevada“ continuă circuitul festivalier. Ajunge în Germania și India

Cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu va avea premiera în Germania la sfârșitul acestei săptămâni.

„Sieranevada“ a fost selectat în competiţia CineMasters a Filmfest München, eveniment ce se va desfăşura începând de astăzi şi până pe 2 iulie. După ce a deschis competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (11-22 mai 2016), filmul va fi proiectat sâmbătă 25 iunie, de la ora 17.00 la HFF AudimaxX și pe 2 iulie de la ora 20.30 la Münchner Freiheit 3.

În toamnă, va avea premiera în India, în cadrul Jagran Film Festival, unde va rula în secțiunea World Panorama. Evenimentul se va desfășura între 27 septembrie şi 2 octombrie. Festivalul itinerant va debuta la Delhi, va continua cu Kanpur, Lucknow, Allahabad, Varanasi, Agra, Meerut, Dehradun, Hisar, Ludhiana, Patna, Ranchi, Jamshedpur, Raipur, Indore și Bhopal culminând cu Mumbai. Din punct de vedere geografic, Jagran Film Festival este cel mai mare festival din India.

Citeşte şi:  Interviu cu Sorin Marin, regizorul filmului „Capace“

„Sieranevada“ îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu şi va avea premiera pe marile ecrane din România pe 9 septembrie. Este o producție Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films.

Acțiunea din film are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo, și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.

Foto: PR

Un comentariu pentru “„Sieranevada“ continuă circuitul festivalier. Ajunge în Germania și India

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *