Filme, Interviuri

Bogdan Dumitrache, despre rolul din „Dublu“: „E unul din personajele mele preferate“

În filme, e într-un colaps existenţial – George, personajul lui din „Dublu“, nu îşi găseşte echilibrul şi face alegeri extreme. În viaţa reală, însă, lucrurile sunt mai clare pentru Bogdan Dumitrache. Are două fete, se gândeşte să mai facă două și a terminat filmările pentru alte două producţii. Care este următorul proiect, cum a fost să lucreze cu Catrinel Dănăiață și de ce îi place atât de mult „Georgică“, aflați din interviul de mai jos.

Dinfilme.ro: Îmi amintesc şi acum scena finală din „Poziţia copilului“ în care te întorci în maşină plângând. Plângi greu când ai de jucat un rol?
Bogdan Dumitrache: E ușor să plângi. E supralicitată treaba asta cu plânsu’ și nu e o dovadă a măiestriei actoricești. Mai mult, mă enervează când se abuzează de acest mijloc. Mie mi se pare mai interesant să se vadă că îți vine să plângi, dar te reții. E mai puternic.

Spune-mi mai multe despre personajul tău din „Dublu“.
E unul din personajele mele preferate, pentru că este divers și prin urmare joc tot felul de lucruri pe care de obicei nu prea le pup: beție, râs, dans și brusc trec în partea cealaltă, depresie, diverse.

Pentru pregătirea acestui rol ai vorbit cu oameni care trec sau au trecut prin criza vârstei de mijloc? Catrinel Dănăiaţă a spus că „povestea lui George poate fi povestea oricăruia dintre noi, mai devreme sau mai târziu criza vârstei de mijloc ne va lovi pe toți“.
Nu, scenariul era suficient de bine scris încât să-mi dea o traiectorie clară a personajului. Georgică, căci așa se numește personajul nostru, nu găsește linia de mijloc, echilibrul, iar alegerile lui sunt extreme. De aici contrastul și diversitatea, care, după părerea mea, aduc un plus benefic filmului.

Mi-a plăcut să lucrez cu Catrinel, mi-a plăcut echipa pe care a adunat-o în jurul ei, împreună am făcut o treabă foarte bună.

Ce are şi ce nu are în comun George din film cu Bogdan Dumitrache din viaţa reală?
Nu știu. Oricare ar fi rolul, este o construcție din date personale ale actorului și elemente de biografie ale personajului. Acestea le adaug pe măsură ce lucrez și nu știu să spun cât și cum se amestecă. Dar se amestecă.

Ai o replică favorită din film?
Aolică!!

Ai lucrat cu Cătălin Mitulescu, Cristi Puiu, Adrian Sitaru, Alex Iordăchescu, Constantin Popescu. Cum a fost să lucrezi cu Catrinel Dănăiaţă? Cum e să lucrezi în general cu o femeie regizor, dat fiind faptul că ai colaborat şi cu Iulia Rugină?
Aș zice că femeile au ceva mai mult tact. Dar, de fapt, ceea ce contează este dacă la sfârșitul zilei de filmare a obținut ce a vrut sau nu. Și pentru asta trebuie să știi ce vrei. Mi-a plăcut să lucrez cu Catrinel, mi-a plăcut echipa pe care a adunat-o în jurul ei, împreună am făcut o treabă foarte bună.

În funcție de regizor, de scenariu și altele, intervenția mea asupra personajului poate fi mai mare sau mai mică.

Intervii asupra personajului tău  sau respecţi linia scenariului?
În funcție de regizor, de scenariu și altele, intervenția mea poate fi mai mare sau mai mică. Sunt scenarii care sunt scrise pe actor, adică regizorul se gândește la un actor anume pentru rol și scrie pentru acesta. De obicei, aceste roluri îți vin „mănușă“. Sau, în cealaltă extremă, așa cum este cazul filmului „Ilegitim“, poți construi un personaj iar scenariul se naște, pe loc, din jocul lor.

Dacă nu ai fi devenit actor, ce ţi-ar fi plăcut să fii?
Multe, d-aia m-am făcut actor.

Ce urmează după „Dublu“?
Triplu. Am doi copii, două fete, și mă gândesc să mai fac două. Altfel, am mai făcut două filme între timp și peste câteva zile încep din nou filmările cu regizorul Constantin Popescu, la filmul „Pororoca“.

Mi-ai putea recomanda 3 filme străine şi 3 filme româneşti?
3 filme străine: „Blue Ruin“/ „Rabla albastră“ (2013, r. Jeremy Saulnier), Valhalla Rising“ (2009, r. Nicolas Winding Refn), „Paths of Glory“/ „Cărările gloriei“ (1957, r. Stanley Kubrick)  şi 3 româneşti: „È pericoloso sporgersi“ (1993, r. Nae Caranfil), Eu când vreau să fluier, fluier“ (2010, r. Florin Şerban), „Marilena de la P7“ (2006, r. Cristian Nemescu).

Citeşte şi:
Catrinel Dănăiaţă: „Acest film este copilul meu“
„DUBLU“ merge la KARLOVY VARY

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *