Noutăți, Seriale

„Anatomia lui Grey“: 22 de episoade, în 2 zile

Pe 19 și 20 iunie, DIVA vă invită să petreceți două zile alături de echipa de medici din Anatomia lui Grey, într-un maraton intens. 

Dacă vă era dor de McSteamy, de Lexie Grey, de tatonările dintre Cristina și Owen sau de Teddy, pe scurt, de toate întâmplările din sezonul 7, le puteți urmări din nou duminică, 19 iunie, și luni, 20 iunie.

În seria a șaptea a serialului Anatomia lui Grey, rezidenţii din anul 4 află că postul de rezident-şef este pus la bătaie şi încearcă să găsească metode de a ieşi în evidenţă. April Kepner şi Jackson Avery se mută cu Meredith şi Derek, alăturându-se „găştii“, Alex Karev este, în sfârşit, sigur că vrea să devină medic pediatru, iar Teddy ia o decizie pripită, pentru a ajuta un pacient care are nevoie de o operaţie pe care nu şi-o permite.

„Anatomia lui Grey“, sezonul 7
„Anatomia lui Grey“, sezonul 7

Cristina – care se căsătoreşte, în sfârşit, cu Owen – pare a fi cea mai afectată de atacul armat din sezonul precedent, iar drumul ei spre recuperare este unul lung. Meredith și Derek încearcă să facă un copil, dar şansele nu sunt în favoarea lor, aşa că iau în considerare adopţia.

Citeşte şi:  Primul episod din serialul „Umbre“ 2 anunţă un nou sezon palpitant
Cristina, „Anatomia lui Grey“
Cristina, „Anatomia lui Grey“

Relaţia dintre Callie şi Arizona este plină de probleme în sezonul 7: când Arizona primeşte o bursă şi pleacă în Africa, Callie trece peste despărţire culcându-se cu Mark, apoi – la întoarcerea Arizonei – află că este însărcinată. Sezonul şapte conţine şi primul episod muzical al serialului, care este strâns legat de Callie: ea şi Arizona au un accident de maşină, viaţa gravidei şi a bebeluşului sunt puse în pericol, iar Mark şi Arizona sunt forţaţi să decidă pe care o vor salva.

Doctorii de la Spitalul Seattle Grace au de-a face cu consecințele vieții sau ale morții zi de zi și fiecare dintre ei găsește în ceilalți sprijinul, prietenia și, uneori, mai mult decât atât.

„Anatomia lui Grey“

Foto: Diva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *