Tot ce trebuie să știi despre personajele din „Haven“

Audrey, Nathan, Duke și Vince, Jordan, William, Jennifer și Wade, îi revedem pe toți, în curând, pe micul ecran. Sunt personajele din povestea investigaţiei lui Audrey în Haven, bazat pe nuvela lui Stephen King, The Colorado Kid

AUDREY PARKER (Emily Rose)
AUDREY PARKER este un fost agent FBI care a venit în Haven (Maine) pentru a rezolva o crimă aparent de rutină, dar s-a dovedit a fi – ca multe alte lucruri din Haven – deloc de rutină. Curioasă, Audrey rămâne şi începe să descoasă secretele acestui orăşel şi descoperă rapid că misteriosul loc este de multă vreme un refugiu pentru oamenii care posedă o varietată remarcabilă de puteri supraomeneşti, cunoscuţi în legendele locale pe jumătate uitate drept „Năpastele“. Talentul lui Audrey pentru rezolvarea cazurilor supranaturale, imunitatea ei inexplicabilă în faţa puterilor ciudate ale locuitorilor de aici şi descoperirea şocantă că a mai vizitat locul o fac să-şi pună şi mai multe întrebări, iar Audrey îşi dă seama că ea este cel mai mare mister din Haven. Deşi nu-şi mai aminteşte asta, a mai fost în Haven. În 1955, o chema Sarah Vernon, iar acum 27 de ani, era Lucy Ripley – şi ambele femei ajutau „Năpastele“ la fel cum o face azi Audrey. Dar aceste identităţi, la fel ca cea a lui Audrey Parker, sunt împrumutate de la alte femei. Acum, după ce a dispărut timp de şase luni, Audrey apare din nou, fără a şti ce este Haven şi convinsă fiind că o chamă Lexie DeWitt…

NATHAN WUORNOS (Lucas Bryant)
NATHAN WUORNOS este poliţistul local care i-a devnit partener lui Audrey după sosirea ei în Haven. După moartea tatălui său, Nathan a fost numit şeful poliţiei şi se ocupă de cazurile primite în stilul propriu liniştit, atât de contrastant şi conplementar naturii energice a lui Audrey. Şi, la fel ca mulţi locuitori din Haven, şi el este o „Năpastă“. Nathan nu poate simţi durerea şi nici atingerea celorlalţi. Dar când a descoperit că Audrey nu e afectată de puterile „Năpastelor“, Nathan a văzut că îi poate simţi atingerea şi s-a îndrăgostit de ea. Dar, deşi aceasta simte la fel, viaţa lui a fost pusă în pericol pentru că singurul tratament pentru „Năpaste“ e moartea persoanei pe care Audrey Parker o iubeşte cel mai mult – şi ea trebuie să înfăptuiască actul criminal. După ce Audrey dispare misterios, iar „Năpastele“ din Haven se intensifică, Nathan face tot ce poate pentru a  o găsi şi a salva oraşul pe care îl iubeşte, chiar dacă asta va însemna că va trebui să-şi sacrifice propria viaţă.

DUKE CROCKER (Eric Balfour)
DUKE CROCKER e omul bun la toate din Haven. Un spirit liber, care trăieşte pe propria barcă, cară orice pentru oricine, fie că marfa e legală sau nu, fără a pune întrebări. Singurele lucruri care îl leagă pe Duke de Haven par a fi barca lui şi The Grey Gull, localul lui din oraş, unde locuitorii vin să uite de necazuri… Dar Duke ajunge să se simtă extrem de legat de Haven şi de prietenii săi de încredere, Audrey şi Nathan. Şi, deşi capul îi spune să stea departe de „Năpaste“, Duke se implică în misterele din zonă şi îşi descoperă propriul blestem familial supranatural: când un Crocker omoară o „Năpastă“, elimină puterile acesteia din întreaga linie familială – şi familia lui Duke a făcut asta de generaţii întregi. Pentru că nu vrea să aibă soarta strămoşilor săi, Duke luptă cu „Năpastele“, alături de Nathan şi Audrey. Dar când acestea nu dispar cum ar fi trebuit, Duke se trezeşte mult mai implicat în această luptă şi este cel mai prost moment posibil pentru o reuniune de familie (de care are parte când fratele lui mai mare, Wade, apare brusc Grey Gull).

VINCE TEAGUES (Richard Donat)
Zeci de ani, VINCE TEAGUES şi fratele lui, Dave, au fost proprietari şi editori la „Haven Herald“, ziarul din Haven. Ei sunt memoria instituţională din oraş, scriind sau auzind fiecare zvon apărut despre tot ce s-a întâmplat aici, de-a lungul anilor. Dar cei doi fraţi Teagues sunt la fel de pasionaţi de sărbătorirea evenimentelor aparent monotone din Haven, cum sunt de acoperirea evenimentelor înspăimântătoare. Vince e plin de compasiune şi mai emotiv decât fratele lui. Pasionat de introspecţie şi uneori dificil de „citit“, Vince ascunde sub aspectul binevoitor o duritate de oţel. Da, e are un umor sec, dar are şi o înţelepciune ascunsă – acoperită bine de nesfârşitele ciondăneli cu fratele său. Vince lucrează cot la cot cu Dave, dar tensiunile dintre ei sunt mari, mai mari ca niciodată. Mai ales când se află că Vince e liderul longeviv al „Gărzii“, un grup de „Năpaste“ răzbunătoare care decid să-şi protejeze fraţii şi puterile supranaturale cu orice preţ.

DAVE TEAGUES (John Dunsworth)
Alături de fratele lui, Vince, DAVE TEAGUES face parte din garda veche din Haven: le-a trăit şi le-a văzut pe toate de-a lungul anilor, din postul de co-proprietar şi co-editor al „Haven Herald“. La fel ca Vince, Dave e clar conştient de posibilităţile care există în orăşelul lor, şi cei doi fraţi au contribuit de multă vreme la ascunderea „Năpastelor“ şi la menţinerea impresiei că Haven e doar un orăşel idilic de pe malul mării. Dar cei doi sunt la fel de interesaţi de supranatural cum sunt de normalul fiecărei zile. Dacă Vince pare să fi acumulat o înţelepciune tăcută în zecile de ani de când se ocupă de „Haven Herald“, Dave a ajuns să trăiască mai mult clipa prezentă şi se bucură de certurile mărunte şi nesfârşite cu fratele său. Dar legătura dintre ei e pe cale să se rupă, când Vince e din ce în ce mai presat de „Gardă“, iar Dave află de existenţa unei vechi legende Míkmaq care anunţă distrugerea oraşului.

DWIGHT HENDRICKSON (Adam Copeland)
DWIGHT HENDRICKSON rezolvă problemele din Haven şi atrage toate gloanţele din jur. Cu Audrey şi Duke dispăruţi, Dwight a rămas aproape singur în lupta pentru a împiedica „Năpastele“ să cucerească oraşul definitiv. Deşi stă cu stoicism în calrea dezastrelor provocate de „Năpaste“, Dwight simte greutatea resposabilităţii pe care o are pentru oraş şi pentru „Garda“ din care a făcut şi el odată parte. Acum, Dwight îşi croieşte propria cale şi decide singur care este calea dreptă de urmat pentru binele oraşului, în timp ce „Năpastele“ strâng rândurile şi Haven pare a-i fugi de sub picioare…

JORDAN McKEE (Kate Kelton)
În timpul zilei, JORDAN MCKEE e o chelneriţă focoasă la localul Gun and Rose, dar în realitate are o poziţie importantă în organizaţia cunoscută drept „Garda“ – o grupare secretă menită să ajute „Năpastele“. Dură, atrăgătoare, încrezătoare în forţele proprii şi ea însăşi o „Năpastă“, Jordan are puterea de a cauza dureri feroce oricărei persoane care o atinge şi, de aceea, se izolează de cei din jur. Disperată să se simtă din nou om, va face orice pentru a pune capăt existenţei „Năpastelor“, ceea ce o face duşmanul tuturor celor care vor contrariul, crede ea: Duke, Dwight, Vince… şi chiar Nathan, fostul ei iubit.

WILLIAM (Colin Ferguson)
WILLIAM e un străin enigmatic care o descoperă pe Audrey Parker, după ce ea şi Duke sunt despărţiţi de hambarul supranatural din oraş. Cum William ştie destule despre secretele interne din Haven şi despre Audrey, o împinge pe aceasta să-şi amintească trecutul în care nu crede. Dar forţe exterioare vor să o împiedice pe Audrey să descopere adevărul, iar William are din ce în ce mai puţin timp pentru a-i declanşa acesteia amintirile şi – dacă nu va reuşi – va plăti un preţ periculos de mare…

JENNIFER MASON (Emma Lahana)
JENNIFER MASON a lucrat ca documetnarist pentru „Boston Globe“ până când a început să audă voci – vocea lui Audrey Parker, Duke Crocker şi a Agentului Howard, pe care nu-i cunoştea atunci. Medicii au diagnosticat-o cu schizofrenie, dar după şase luni, Duke Crocker – una dintre „vocile din capul ei“ îi apare în prag, iar diagnosticul e pus sub semnul întrebării. Deşi nu a fost niciodată în Haven şi nici nu a auzit de el, Jennifer pare a avea o legătură cu „Năpastele“. E clar însă că are o legătură cu Duke, cu care face echipă pentru a descoperi ce s-a întâmplat în ziua în care Audrey şi Duke au dispărut. Dar odată ce Jennifer se alătură căutării lui Audrey, sperând că va descoperi totodată şi câte ceva despre trecutul propriu, descoperă în Haven ceva care îi va schimba irevocabil propria fiinţă.

WADE CROCKER (Christopher Camargo)
WADE CROCKER e fratele mai mare, dar nu neapărat şi mai înţelept, al lui Duke Crocker. Deşi s-a născut în Haven, a scăpat de o copilărie dureroasă după ce părinţii lui s-au despărţit şi el a crescut departe de Duke şi de tatăl lor, Simon Crocker. Wade nu ştie nimic despre problemele familiei sale şi nici despre misterele întunecate din oraşul lui de baştină şi revine în Haven pentru a avea grijă de barul Grey Gull. Dar când începe să scormonească printre misterele vare abundă în Haven, începe că descopere în el însuşi trăsături pe care s-ar putea să nu le poată ţine sub control…