Filme, Recenzii filme

„Hologramă pentru rege“. Un american la curtea regelui absent

Tom Hanks este, în producția regizată de Tom Tykwer (Atlasul norilor, Parfumul. Istoria unui criminal), un afacerist american plecat în Arabia Saudită pentru a negocia un contract IT. 

Există un moment în viața fiecăruia în care ne punem întrebarea „Cum am ajuns aici?“. Acest moment este exploatat și în Hologramă pentru rege, o ecranizare după cartea cu același titlu, semnată de Dave Eggers. Întrebarea are și un răspuns, „La fel ca întotdeauna“, și vine din partea lui Alan Clay (Tom Hanks), personajul principal din film.

Alan Clay nu este doar afaceristul american plecat în deșert să negocieze un contract, ci și omul timpurilor moderne – stresat, panicat, singur și cu o existență dependentă mai mult de virtual decât de real. Obosit până la a întârzia zilnic la întâlniri, prins ca un roboțel în mecanica periatului pe dinți, a bărbieritului și a dușului.

Este divorțat, are o fată căreia trebuie să-i plătească taxele de studii și un tată „atent“ să-i amintească în detaliu unde, cum și de ce a greșit. Alan Clay ia în Arabia Saudită tot acest colaps existențial și, pentru ca lucrurile să se complice și mai tare, găsește aici un rege… lipsă.

Citeşte şi:  Filmul „The Square“ deschide Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest

Absentă este și comunicarea la curtea Alteței Sale – nimeni nu poate să-i spună exact când vine – , la fel și wireless-ul, de care afaceristul și echipa lui sunt legați ombilical. Una peste alta, alcoolul este interzis, statul alături de o femeie măritată, deși medic, privit cu suspiciune, mersul la Mecca, fără a fi musulman, o încălcare a legii.

Și, totuși, ce este concret, prezent și palpabil în viața saudită a lui Alan Clay? Mica lui cocoașă, un lipom ieșit din spate ca un ghimpe care vrea să-i amintească mereu ceva, Yousef (Alexander Black), taximetristul bun la toate sau bufonul de la Curtea regelui, și Zahra (Sarita Choudhury), punctul terminus al călătoriei lui deșertice. Cum au ajuns aceste 3 lucruri în viața lui Alan Clay urmează să aflați în cinematografe!

Notă film:

Foto: Ro Image 2000

2 comentarii pentru “„Hologramă pentru rege“. Un american la curtea regelui absent

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *