Noutăți, Seriale

Sezonul II din Fear the Walking Dead are premiera azi

Astăzi are loc premiera mondială a sezonului 2 „Fear the Walking Dead“ pe AMC. Episodul I va fi difuzat simultan în primetime de la ora 23:00, pe toate canalele de film AMCNI-CE din întreaga regiune: pe Filmcafe în România, Film Mania și, de asemenea, pe C8 în Ungaria, pe Film+ în Republica Cehă și în Slovacia.

Noutatea acestui sezon constă în faptul că va fi urmat în mod exclusiv de „Talking Dead: Fear Edition“, show-ul interactiv despre serial. Găzduit de Chris Hardwick, prima ediţie îi va avea ca invitați speciali pe Cliff Curtis, care joacă rolul lui Travis Manawa în dramă, şi pe producătorul executiv şi showrunner, Dave Erickson. Emisiunea prezintă reportaje din culise și preview-uri în exclusivitate, precum și discuții și comentarii cu privire la întreaga acțiune a serialului. Ca o curiozitate, în 2015, emisiunea a fost nominalizată la premiile Emmy, la categoria „Outstanding Interactive Programme“.

Despre Sezonul 2 din „Fear the Walking Dead“: Are 15 episoade, este împărțit în două serii, iar prima conține șapte episoade (de luni, 11 aprilie, la ora 4:00, simultan cu premiera din SUA, după care se reia episodul în aceeași zi în primetime). Celelalte opt episoade vor fi difuzate începând cu a doua jumătate a anului.

Primul sezon s-a încheiat cu Madison, Travis şi familia lor extinsă, care s-au refugiat temporar în proprietatea lui Strand, îngrădită de garduri și cu vedere la oceanul Pacific. Pe măsură ce tulburările civile continuă să crească și zombie preiau orașul Los Angeles, Strand se pregătește să evadeze pe „Abigail“, iahtul său ancorat în larg.

LG Days cu reduceri de până la 100 € la telefoane. Oferte speciale de la Orange.

Foto: AMC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *