Filme, Recenzii filme

„Cei 8 odioşi”. Sau mincinoşi? Zi-le, Șeherezada!

Cei 8 mincinoşi, i-aş numi pe odioşii lui Tarantino dacă e să mă gândesc că Şeherezada trebuia să inventeze o nouă poveste ca să trăiască. Exact ca ei. Câştigă îndurare şi zile cel care ştie să mintă mai bine. 

Nu prea le are Tarantino cu puritanele în filmele sale, în Cei 8 odioşi, de pildă, loveşte bine în feminitate – Daisy Domergue (Jennifer Jason Leigh) îşi ia pumni zdraveni în faţă, exact acolo unde o doamnă ţine mai mult. Femeile nu sunt ca fecioarele din O mie şi una de nopţi, ele trebuie să mai şi supravieţuiască, de aceea le transformă regizorul în Şeherezade. Pe domni, de asemenea. Toţi au ceva de zis, sau mai degrabă de inventat, pentru a-şi salva pielea în faţa „regelui“ care este, aţi ghicit, moartea.

Daisy Domergue (Jennifer Jason Leigh), foto: gaspargloves.com

Când simte că ştreangul i se apropie de gât, Daisy Domergue toarnă una gogonată rău. Îşi împănează minciuna atât de bine, încât o crezi. Asta dacă ai uitat cine e şi care îi este miza. Apoi, Major Marquis Warren (Samuel L. Jackson) şi scrisorea lui Lincoln. O altă făcătură. Dar cu ea a reuşit să-şi scape zilele de la pieire, i-a „dezarmat pe albi“ citindu-le-o, zice, iar atunci când albii sunt dezarmaţi, negrii devin puternici. Şi mai ales Joe Gage (Michael Madsen), povestaşul meu preferat, pentru că parodiază însăşi ideea de poveste (sfidează, oare, şi moartea?). Cine a mai văzut un cowboy care stă cuminte la lumina lămpii şi la focul şemineului scriindu-şi memoriile? Nu e prea cusută cu aţă albă? E scumpă viaţa în filmele lui Tarantino şi cere multe sacrificii. 🙂
P.S. Am dubii şi în privinţa credibilităţii lui Chris Mannix (Walter Goggins), încă nu m-am lămurit dacă e noul şerif din Red Rock, pentru că Red Rock este, ca în Castelul lui Kafka, locul despre care toţi vorbesc, dar în care nimeni nu ajunge şi pe care spectatorul nu îl vede. Deci o născocire, şi el, iar Chris Mannix o altă Şeherezadă la curtea regelui nemilos.

Joe Gage: „Să-mi scriu povestea vieţii e singurul lucru pentru care sunt avizat.“

Că Tarantino „scrie“ de fapt o poveste, cu găleţi de sânge, este evident. Cei 8 odioşi e structurat pe capitole, există un narator la un moment dat, plus eroii amintiţi (4) şi încă pe-atâţia în film. Istorisirea se derulează pe dos şi deseori este luată în derâdere. „Acum am ajuns în punctul poveștii în care îți zbor creierii“, sună replica unui personaj. De când Major Marquis Warren intră în Galanteria lui Minnie (în care se desfăşoară 90% din acţiune) şi până la sfârşit, m-am simţit ca în 12 oameni furioşi: tensiune, încordare, curiozitate. Cine este vinovatul? Care este adevărul? Cine a pus otrava în ibric?

Major Marquis Warren (Samuel L. Jackson)

După poveste, e violenţa, un alt subiect foarte drag lui :D, pe care vrea să ni-l readucă în minte. Ca să nu uităm. Arme, gloanţe, împuşcături, fără număr. E curios, ne tulbură să le vedem pe un ecran, într-o ficţiune, iar în realitate am ajuns aproape să le ignorăm pentru că ne-am obişnuit cu ele – eşti setat că în orice moment undeva, în lume, cineva împuşcă pe altcineva, nu mai e nimic nou. Şi, nu în ultimul rând, atitudinea faţă de negri. De ce tot insistă regizorul să-i răzbune? Nu cumva prejudecăţile faţă de negri încă mai există şi sunt la fel de actuale ca violenţa în lume? Vă las pe voi să găsiţi răspunsul după ce-i vedeţi pe cei 8 odioşi, dintre care 7 albi şi unul de culoare.

Două bilete la preț de unul, miercurea, la orice film, în cinematografele partenere Orange.

Notă film:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *