Filme, Recenzii filme

„Ex Machina“: Zeul, pionul şi femeia

Nu ştiu să joc şah. Dar dacă ar fi să-mi imaginez acest joc, probabil că lucrurile ar sta ca în „Ex Machina“. Trebuie să ai o strategie, să fii cu un pas înaintea adversarului, să calculezi şi posibilitatea eşecului. Nu doar a victoriei. Este una dintre ideile cu care am rămas după vizionarea filmului.

Şi, ca să rămânem în contextul filmului, mai e nevoie de ceva: trebuie să cunoaştem bine nu numai regulile jocului, ci şi pe adversarul în sine. Joci şah cu un om sau cu un calculator? 


Povestea, pe scurt. Caleb (Domhnall Gleeson), un programator de 24 de ani, angajat al unei companii de IT, câștigă o competiție internă care are ca premiu o săptămână alături de Nathan (Oscar Isaac), șeful companiei, la reședința lui izolată din munți. Dar, când Caleb ajunge pe domeniul acestuia, descoperă că va fi nevoit să participe la un experiment fascinant, dar foarte bizar, testul Turing, în care va trebui să interacționeze cu prima inteligență artificială reală din lume, Ava (Alicia Vikander). Povestea este previzibilă până la un punct. În momentul în care femeia-robot îşi impune propriile mişcări pe „tabla de şah“, lucrurile iau o întorsătură total neaşteptată.

11
Nathan şi Caleb

Inteligenţa artificială. Regizorul Alex Garland şi-a descris realitatea pe care o prezintă în film ca fiind ceva care se poate petrece în următoarele zece minute, în sensul că, dacă Google sau Apple anunţă mâine că au inventat-o pe Ava, ştirea ne-ar surprinde şi nu prea. „Ava nu e o decizie conştientă, ci o evoluţie“, îi răspunde Nathan lui Caleb, întrebat de ce a creat-o pe Ava. Inteligenţa artificială este de mult un adevăr, vrea să ne spună Garland. Şi îşi susţine ideea şi prin replica lui Nathan. Este un adevăr în permanentă mişcare, care evoluează şi care nu ar trebuie să ne mai uimească. În Ex Machina, însă, inteligenţa artificială este puternic umanizată. Senzual de umanizată.

6
Alex Garland şi Alicia Vikander (Ava)

Ava este un personaj fără piele, şi la propriu, şi la figurat. La propriu, pentru că este un produs din metal, un robot cu mintea modelată din gel lichid. La figurat, pentru că, deşi robot, are o sensibilitate răvăşitoare, care transpare din mişcări, din felul în care îşi înclină capul sau îşi pune dresurile pe ea. Sunt singurele „efecte speciale“ din film. Am căutat informaţii să văd cum a fost construită Ava şi am găsit aici că sculpturile lui Brâncuşi au fost una dintre sursele de inspiraţie. Nu m-aş fi gândit la asta. M-am gândit totuşi permanent că, dintre toţi participanţii implicaţi în acest joc, Ava este adversarul cel mai de temut.

7
Ava

Nathan arată ca un zeu, i se spune zeu şi este singur ca un zeu. El însuşi se autoproclamă Prometeu. Din mintea şi din mâinile lui a ieşit Ava, „focul“ care va pune pe jar, într-un final, omenirea. Nathan trăieşte retras în inima unei păduri, într-un Paradis artificial – un soi de resort aseptic cu pereţi din fibră optică. Este la fel de nefericit ca evaluatorul Virgil Oldman din „The Best Offer“. Amândoi sunt înconjuraţi de femei „închipuite“ – în primul caz, roboţi umanoizi, în al doilea, picturi celebre care reprezintă femei.

1
Nathan

Prometeul lui Garland joacă, şi el, destul de tare. Nimic nu este întâmplător când Nathan îl alege pe Caleb să facă parte din experimentul lui. Nu are nevoie de un tip foarte deştept, cât mai ales de unul vulnerabil, singuratic, „ofertant“ emoţional. Şi-a construit alesul, aşa cum a construit-o pe Ava: profitând de motoarele de căutare. „Important nu este ce cauţi pe net, ci CUM cauţi“, îi spune el lui Caleb. Puneţi-vă întrebarea asta şi vouă înşivă: „CUM caut pe net?“. Şi-o să aveţi sub ochi începutul unui autoportret.

10
Caleb

În fiecare fals există şi ceva autentic, în fiecare vulnerabilitate există şi ceva puternic. Să ne întoarcem puţin la Caleb. Alesul, potenţialul jucător de şah (sau pion? vedem…), elementul uman din testul Turing. Vulnerabilul, cum i-am zis mai sus. În Paradisul artificial în care intră, fără ferestre şi cu anumite camere interzise, Caleb este ca mireasa din Barbă Albastră. Ştie ce are voie şi ce nu are voie. Şi evident că îl ispiteşte ce nu are voie. Este firesc să păstreze în permanenţă un ochi deschis, să-l numim punctul lui forte. Pentru că Ex Machina nu este un basm, este un film despre un adevăr în permanentă mişcare, care evoluează şi care nu ar trebuie să ne mai uimească. Ci, dimpotrivă, să ne pună pe gânduri şi să ne ţină cu ambii ochi deschişi. Altfel, vom cădea şi noi în capcana în care a căzut Caleb.

Notă film:

Foto: Ro Image 2000

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *