„Autoportretul unei fete cuminţi“: lumile Cristianei

Este doctorandă în inginerie seismică, are doi prieteni, Alex şi Michelle, o bicicletă, un apartament cu patru camere în care locuieşte singură şi un iubit căsătorit. Aparent, Cristiana este o tipă căreia nu îi lipseşte nimic – nici banii, nici mintea, nici compania oamenilor, parteneri de discuţie sau de sex. Dar ca şi în materia pe care o studiază, seismologia, în interiorul ei se simt nişte plăci tectonice care stau să se ciocnească.

Lumea din afara ei. Toţi oamenii cu care intră în contact – profesorul de seismologie, Alex, Michelle, Dan Popescu, iubitul ei, părinţii – îi vorbesc mult, sunt sfătoşi, îi doresc binele. Însă aproape toţi, în felul lor, fug de responsabilităţi. Alex nu crede că o prietenie presupune anumite obligaţii, tatăl nu vrea să dea o mie de euro pentru un câine, iar Dan Popescu îşi asumă relaţia cu Cristiana doar în interiorul apartamentului cu patru camere, unde îi mai prescrie şi reţete. În lumea din afara ei, Cristiana este singura care lansează întrebările esenţiale: „Nu crezi că e mai important să iubeşti decât să fii iubit? sau „Ţi-ai dori să fii o femeie frumoasă, care să arate bine, sau o femeie fericită?“ sunt doar două exemple. Şi doar două provocări subtile din „Autoportretul unei fete cuminţi“, lansate nu doar personajelor, ci şi spectatorilor, un film care nu întâmplător se închide cu jocul „Adevăr sau provocare“.

Lumea dinăuntrul ei se vede mai bine atunci când Cristiana este singură, la ea acasă, în balcon sau dormitor. Sunt locurile în care îl aşteaptă, la modul festiv, îmbrăcată în rochie neagră şi cu pantofi cu toc, pe Dan. Întotdeauna şi cu ceva bun şi dulce, de la cofetăria din colţ. Sau locurile în care vorbeşte pe Skype cu puţinii prieteni pe care-i are ori în care se uită pe Youtube la filmuleţe despre cutremure. Şi rareori Cristiana zâmbeşte. Fata cuminte are ceva solemn în ea, un tip de tristeţe care nu te molipseşte, ci pe care îţi vine să îl contempli, până în clipa în care te aştepţi să se întâmple ceva. Să răbufnească într-un fel. „Autoportretul unei fete cuminţi“ nu te trage în tristeţea Cristianei. Trecerile de la cadrele semiobscure, de solitudine maximă, la cele luminoase, „vorbăreţe“, cu ingenua Michelle în rol principal, Alex Ştie Tot sau tatăl tipicar, sunt antrenante, vii, imprevizibile. În asta constă tectonica poveştii şi a filmului, dacă e să revenim la materia preferată a personajului principal, seismologia.

Un comentariu pentru “„Autoportretul unei fete cuminţi“: lumile Cristianei

  • Chapeau! Asta inseamna o recenzie foarte bine scrisa. Te face sa realizezi ca, desi ai vazut filmul, ai inteles foarte putin,si poate n-ar strica sa-l mai vezi o data.

Secţiunea de comentarii a fost închisă.