Filme, Recenzii filme

Despre ce vorbim cand vorbim despre Birdman

Despre ce vorbim cand vorbim despre Birdman? Despre Raymond Carver, despre dragoste si formele ei, despre actori si despre muzica. Sau, mai simplu, despre un film-metafora, care ne invata sa privim mai mult in sus si mai putin in jos. Ori sa visam mai mult. Vorba unei evreice, pe care am auzit-o, odata, in tren: „Draga mea, multe visuri am avut la viata mea. Nu mi s-a indeplinit nici unul, dar ce bine ca le-am avut!“

Despre Raymond Carver. Am sa incep cu o foarte scurta poveste a filmului. Actorul Riggan Thomson (Michael Keaton), cunoscut cu ceva timp in urma pentru ca a dat viata unui supererou, Birdman, vrea sa revina in atentia publicului si sa puna o piesa de teatru pe Broadway. Piesa se numeste „Despre ce vorbim cand vorbim despre iubire“, un text semnat de Raymond Carver, maestru al prozei scurte americane.

Ce spune textul lui Carver? Doua cupluri, Mel-Terri si Nick-Laura, stau la o masa, intr-o bucatarie si ajung sa vorbeasca despre iubire, despre tipurile ei, fara sa stie cum au ajuns la acest subiect. Tema care pune paie pe foc este „iubirea absoluta“. In afara de Terri, nimeni nu pricepe cum un tip poate ameninta cu moartea si se poate sinucide in numele dragostei, asa cum a facut Ed, fostul ei sot.

Revenind la film, Riggan va juca un triplu rol – o data, personaj principal in „Birdman“ si, de doua ori, personaj in piesa lui Carver (Nick si Ed). Cred ca sunt importante aceste detalii pentru a intelege mai bine de ce Riggan isi schimba perucile si machiajul pentru a deveni, pe rand, cand Nick, cand Ed. Esential, insa, ramane ce se intampla in pauzele dintre acte. Ai senzatia ca, uitandu-te la „Birdman“, te uiti, de fapt, la repetitiile pentru o piesa de teatru si la ce intampla, intre acte, in culise, cu actorii.

image

Despre iubire. Carver este si cel care „arunca“ una dintre metaforele filmului, iubirea. In „Birdman“, iubirea, ca si in piesa americanului, este vazuta si ceruta de femei, intr-un fel, de barbati, in altul. Lui Sam (Emma Stone), fiica lui Riggan, de exemplu, ii lipseste tandretea, ca oricarui copil cu parinti despartiti si cu un iubit care a parasit-o, iar Laura (Andrea Riseborough) nu o duce nici ea prea bine la capitolul acesta – il minte pe Riggan ca sa-i atraga, printr-o minciuna emotionanta, atentia. Lesley (Naomi Watts), sa spunem, ar putea face o exceptie, pentru ca nevoile ei sunt cam aceleasi ca ale lui Riggan. Cu toate acestea, ascunde, si ea, o labilitate sentimentala.

image

Despre recunoastere. Barbatii din „Birdman“ vor recunoastere. Clar! Sunt mai intai carieristi, apoi iubiti sau tati. Riggan nu accepta gandul ca nu mai este la fel de popular, vrea sa reaprinda adulatia publicului, se lupta mereu cu cel care a fost si nu mai e. Supereroul. In jurul lui, se deseneaza, vizual, cadru cu cadru, o poezie ravasitoare. O picto-poezie, cum spuneau avangardistii, cu insertii suprarealiste, obiecte care se misca prin puterea gandului sau prin simpla miscare a unui deget. Ce faci atunci cand nimeni nu te mai vrea? Ce faci atunci cand nu mai esti pe val? Dar atunci cand pana si copiii tai iti spun ca esti expirat? Sa te impusti in cap, ca Ed, din povestea lui Carver, nu e o solutie, pentru ca nu mai poti sa zbori, iar Birdman este, inainte de toate, un om-pasare. Un om-pasare, inca de la inceputul filmului, care se deschide cu o scena in care Riggan leviteaza.

image

Despre actori. Nu e vorba despre actorii din distributie – Michael Keaton, Edward Norton, Zack Galifianakis, Emma Stone sau Naomi Watts, ci despre actori, in general. Cum sunt ei teoretizati in film. Despre limitele pe care trebuie sa le depaseasca atunci cand interpreteaza un rol, despre autenticitatea si adevarul pe care le pun intr-un personaj, despre actorul de film si actorul de teatru. „Teoreticianul“ artei actorului este Edward Norton, care joaca nu numai rolul lui Mike (sau al lui Mel din textul lui Carver), ci si pe al lui insusi. Edward Norton il joaca pe Edward Norton. Ca si in viata reala, este la fel de dificil si in „Birdman“. Pe de alta parte, Michael Keaton a recunoscut, si el, ca Riggan a fost cea mai mare provocare din cariera sa.

image

Despre muzica. Alejandro González Iñárritu si-a gandit filmul sa para ca este turnat dintr-un singur cadru. Efectul este sustinut prin muzica. Sunetul tobelor il urmareste pe Riggan asa cum il urmareste vocea din cap, vocea lui Birdman, care se si intrupeaza intr-o creatura cu aripi, aflata mereu in spatele lui. Sunt batai cand scurte, cand lungi, in functie de tensiunile interioare ale lui Riggan. Cand nu e pe pamant, in culisele teatrului sau in holurile inguste si intunecate, tobele lasa locul unei orchestre. Iar orchestra, la fel ca si tobele, continua sa-i urmareasca destinul. Si visul.

Notă film:

Foto: cultjer.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *