Animaţie, Festivaluri, Recenzii filme

Bill Plympton, animatorul pentru care libertatea valoreaza mai mult de un milion de dolari (I)

S-a nascut in Portland, Oregon si a inceput sa deseneze de la 3 ani. Era modul lui de a se distra intr-un oras in care ploua tot timpul. De mic, a fost fan Disney, iar la 14 ani a trimis un set de ilustratii Studiourilor respective in ideea de a lucra la ei. I s-a spus ca promite multe si sa revina peste 10 ani. Nu a revenit peste 10 ani, dar, cativa ani mai tarziu, cand a fost nominalizat la Oscar, a venit Disney la el.

Iar Disney a venit la el cu o oferta de un milion de dolari! Pe care Bill Plympton a refuzat-o. De ce? Pentru ca orice idee ar fi dezvoltat atat timp cat era sub contract cu ei, ar fi devenit proprietatea intelectuala a Companiei Walt Disney. Asta ar fi presupus sa nu mai deseneze ceea ce ii place, cum ii place, cand ii place. Sa nu mai aiba dreptul de a-si iubi greselile, pe care le considera esentiale, da, esentiale!, atunci cand isi schiteaza personajele. „Libertatea mea valoreaza mai mult de un milion de dolari“, a spus Bill Plympton, in timpul workshopului sustinut la Cinema Elvira Popescu, cu ocazia Anim’est 2014. Acum ati inteles de ce mai este supranumit „regele animatiei independente“.


Ce inseamna pentru Bill Plympton „a desena bine“

Pentru moment, locuieste in New York, unde are propriul studio de animatie, cu 6 angajati. La Anim’est 2014, a fost invitat pentru a doua oara in istoria Festivalului (prima oara a venit in 2008, la cea de-a treia editie). Bill Plympton mai este si primul autor care a realizat un lungmetraj exclusiv din desene de mana si este atat de pasionat de munca sa, incat nu se opreste aproape niciodata din schitat oameni, portrete, figuri: „Desenez de cand ma stiu. Desenez cand ma uit la televizor, cand sunt in metrou sau in statii“, spune el. Deseneaza chiar si in pauzele de autografe si are si cateva reguli pentru un portret reusit (reguli pe care le-a si pus in practica in timpul workshopului mai sus amintit):
– Cand desenezi, incepe cu forma capului!
– Exagereaza particularitatile persoanei (daca are nasul mare, fa-l si mai mare, iar daca are gura mica, fa-o si mai mica)!
– Deseneaza si umbrele de pe fata, vei obtine efecte speciale (umbrele din jurul nasului, gurii etc)!
– Nu-i copia pe altii, creeaza-ti propriul stil!
Regulile pot fi aplicate nu doar in cazul oamenilor, ci si al animalelor, cu atat mai mult, cu cat personajele sunt de animatie!

image

image


Proiectia speciala „Plymptoons: The Complete Works of Bill Plympton“

„Plymptoons: The Complete Works of Bill Plympton“ este o selectie cu experimente din studentie, fragmente scurte animate, spoturi si reclame, hituri de scurtmetraje, gaguri de colectie. Selectia a fost proiectata in primul weekend al Festivalului, iar Bill Plymton a vorbit despre o parte dintre ele.

„Boom Town“ („Explozie urbana“)
Realizat in ‘85, este primul scurtmetraj prin care a invatat tehnica animatiei, cum sa faca transferul de la desen la film sau cum sa redea sunetul. Atunci cand s-a apucat de animatie, nu existau scoli specializate, de aceea Bill Plympton considera ca „Boom Town“ a fost „scoala lui de animatie“. „Boom Town“ este un musical care, desi conceput in ‘85, parca ar fi fost gandit azi. Doua surori android, Anger, canta, in America, despre economie, joburi, rusi si tehnologie. „Vin rusii sau nu vin?“, intreaba ele retoric. Intrebarea sta in picioare si dupa 20 de ani.

 

„Your Face“ („Fata ta“)

Pentru Bill Plympton, „Your Face“
Pentru Bill Plympton, „Your Face“

Pentru Bill Plympton, „Your Face“(1987) reprezinta un exercitiu de stil, un film experimental, pe care l-a descris chiar prostesc. Si, totusi, „Your Face“ i-a adus prima nominalizare la Oscar si la alte Festivaluri importante din lume. Este primul scurtmetraj realizat pe cont propriu, care a marcat, in acelasi timp, inceputul carierei sale de animator. Cum se subintelege din titlu, povestea are ca personaj principal o fata care se metamorfozeaza in functie de trairi, emotii, cuvinte. Un chip trecut prin sita expresiilor, care devine, pe rand, grotesca, amuzanta, dramatica.

 

„How to kiss“ („Cum sa saruti“)

Pentru Bill Plympton, „How to kiss“
Pentru Bill Plympton, „How to kiss“

Si „How to kiss“ (1988) este considerat un experiment. Un experiment al diferitelor moduri de a saruta. Pupicul, sarutul frantuzesc, sarutul ferm, sarutul cand esti machiata, sarutul pe niste buze uscate – toate tipurile de sarut, incercate si imaginate, intr-un scurtmetraj comico-grotesc. Filmul a avut ca punct de plecare un desen pe care Bill Plymton l-a facut pentru revista „Rolling Stone“, de Valentine’s Day. A folosit cateva dintre ideile de aici pentru a crea animatia.

„One of those Days“ („O zi oribila“)
Realizat cu creioane colorate, „O zi oribila“ (1988) este o poveste despre una din zilele acelea in care totul iti merge pe dos, din momentul in care te ridici din pat, pana in clipa in care te intorci in pat. Daca mai apuci! Cuvintele introductive, de mare efect: „Atentie, acesta este un film!“.

„25 ways to quit smoking“ („25 de metode sa te lasi de fumat“,  1989)
„25 ways…“ este favoritul lui Bill Plynton din proiectia speciala „Plymptoons: The Complete Works of Bill Plympton“. Desi nu fumeaza, animatorul a gasit amuzanta ideea de a face un film despre oameni care incearca cu disperare sa se lase de fumat. A mizat mult pe umor in conflict si redarea cat mai fidela a tensiunilor. „25 ways…“ este, de asemenea, si cel mai mare hit difuzat pe MTV, un hit care i-a adus multi bani. Din cele 25 de metode, mi-au atras atentia patru: sa empatizezi cu tigara, sa folosesti o alarma de fum, sa ingreunezi procesul aprinderii, sa tii animal de casa un gandac de tutun. E clar ca Bill Plympton nu a fumat niciodata. Un fumator ar fuma si gandacul de tutun! Cautati animatia, merita!

In seria scurtmetrajelor  recomandate de Bill Plympton as adauga si „Drawing Lesson 2“ („Lectia de desen 2“, 1988). Este, practic, o lectie de desen predata de o linie indragostita. „Daca stii sa desenezi o sfera, un cub si un con, poti desena orice“, spune linia. Dupa care continua cu felul in care se construieste o poveste, fara a da, insa, indicatii stricte sau tehnice, ci devoalandu-si propria experienta traita cu Vera, un personaj instabil, care-i da batai de cap si multe rupturi in existenta ei de linie. Sa incepi sa spui o poveste este primul pas in a o scrie, nu?


De la scurtmetraje, la lungmetraje

„Am pus, la un moment dat, toate scurtmetrajele mele pe o caseta si mi-am dat seama ca insumau in jur de o ora de filme. Mi-am zis ca ar putea fi ca un lungmetraj si-atunci, de ce nu as fi facut si un lungmetraj adevarat? Am sunat-o pe prietena mea Maureene McElheron, cu care am cantat mai de mult intr-o trupa in NY, prin baruri si cluburi, si i-am propus sa facem un film impreuna, ea sa se ocupe de muzica, iar eu de animatie si-apoi sa vedem ce iese“. Asa s-a nascut ideea primului lungmetraj semnat de Bill Plympton. „The Tune“ („Melodia“, 1992) este o aventura muzicala, in stilul lui  „Yellow Submarine“ (‘69), din care s-a si inspirat de altfel. A desenat in jur de 30.000 de desene, iar mesajul pe care a vrut sa-l transmita prin „Melodia“ este ca fiecare poate realiza un lungmetraj de animatie, fara a fi neaparat sub tutela unei Case de productii. Filmul este si un omagiu adus muzicii cu care Bill Plympton a crescut, rockabilly, Delta Blues, jazz, country western, surfing music.

„The Tune“, povestea
Del are 47 de minute la dispozitie sa compuna un hit. Altfel, domnul Mega renunta la serviciile lui de artist, iar Didi, iubita lui Del, paraseste orasul. In aceste 47 de minute, Del calatoreste intr-un imaginar tinut al creatiei, Floopy Nooby, in care cantecele se scriu singure si peste care domneste Gus sau Cel iscusit. Ceea ce invata Del din aceasta aventura este ca nu trebuie sa gandesti prea mult cand compui un cantec, ca e suficient sa simti si sa traiesti ceea ce creezi. „If You don’t use it, you loose it/ And then it turns into a soup“, ii spune Dot, o chelnerita din Floopy Nooby. Sau, cu alte cuvinte, foloseste-ti prima idee care-ti vine in minte, primul impuls, atunci cand vrei sa compui/creezi ceva.


Cum exprimi emotia fara sa vorbesti

Pentru Bill Plympton, „Cheatin“
Pentru Bill Plympton, „Cheatin“

„Cheatin’“ („Amantii electrici“, 2013) este al doilea lungmetraj despre care a vorbit Bill Plympton in timpul workshopului de la Cinema Elvira Popescu. Animatia a fost proiectata in premiera pentru Europa de Est, a fost realizata in intregime din creion si hartie (40.000 de desene au fost scanate, introduse in calculator, colorate astfel incat sa redea ideea de acuarela si transformate in film) si nu are nici un dialog. Bill Plympton a motivat lipsa dialogului in felul urmator: „Sa folosesti dialog intr-un film de animatie este foarte scump: 1. trebuie sa angajezi actori intr-un studio de inregistrari; 2. e dificil sa-l distribui in lume, pentru ca ai nevoie de oameni pentru voce, dublare, subtitrare. Si, in alta ordine de idei, este mult mai poetic sa spui o poveste prin imagini, si nu prin cuvinte, ajungi mai degraba la inima, si nu la creier. Or mie imi place sa scriu povesti care merg direct la inima“.

LG Days cu reduceri de până la 100 € la telefoane. Oferte speciale de la Orange.

„Cheatin’“, povestea

Bill Plympton
Bill Plympton

Electrizanta legatura dintre Ella si Jack, protagonistii din „Cheatin’“, este inspirata dintr-o experienta personala a lui Bill Plympton. Este pentru prima data, in istoria lungmetrajelor sale, cand o femeie are rol principal. Desi animatia nu are nici un dialog, vorbeste foarte bine despre ceea ce trebuie vorbeasca. Si nu neaparat despre tradari, triunghiuri amoroase ori minciuni conjugale. Vorbeste despre intensitatea relatiei dintre doi oameni pe care lumea nu-i vrea impreuna. Ella este genul de prezenta care intoarce priviri, care bulverseaza prin simpla ei trecere pe strazi si care starneste sentimente contradictorii, cand invidie, cand dorinta. Iar Jack, genul de barbat pe care il vor toate femeile, o personalitate magnetica, pe linia lui Marlon Brando. Ca sa ramana mereu impreuna, au nevoie de un truc, in sensul unei magii. Nu de incredere, si nici de juraminte eterne. Descoperiti singuri magia maine, 12 octombrie, la Cinema Studio!

„I Married a Strange Person“ („Sotul meu e un ciudat“, 1997), premiat cu Grand Prix la Annecy, „Mutant Aliens“ („Mutanti extraterestri“, 2001), o parodiere a filmelor de categorie B, ce abunda de sex si violenta gratuite, „Hair High“ (2004), un clasic gotic cu zombi despre un triunghi amoros ce sfarseste tragic, nominaliza la premiul Cristal (Annecy) si „Idiots and Angels“ („Idioti si ingeri“), premiata in 2008 la Annecy, cu o distinctie speciala, completeaza lista lungmetrajelor semnate de Bill Plympton, care au fost proiectate la cea de-a noua editie a Festivalului International de Film de animatie de la Bucuresti.


Revin, pentru pasionatii de animatie, cu alte idei marca Bill Plympton – cum faci o animatie cu bani putini, cum traiesti din animatii, cum iti promovezi produsul, cum scrii o poveste intr-o animatie.

Bill Plympton, animatorul pentru care libertatea valoreaza mai mult de un milion de dolari (II)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *